Moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane decedate către moștenitorii săi, în condițiile legii. Potrivit art. 954 din Codul civil, moștenirea se deschide la data decesului, la ultimul domiciliu al celui care lasă moștenirea.
Persoana chemată la moștenire are dreptul să aleagă între acceptare și renunțare, în condițiile prevăzute de Codul civil. Acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită.
Potrivit art. 1.108 din Codul civil, acceptarea este expresă atunci când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic ori sub semnătură privată. Legea nu impune, pentru orice acceptare expresă, exclusiv forma autentică. Totuși, alegerea formei și posibilitatea de a dovedi actul pot avea consecințe practice importante, care trebuie analizate în situația concretă.
Acceptarea tacită intervine atunci când succesibilul săvârșește un act sau un fapt pe care nu l-ar putea face decât în calitate de moștenitor. De exemplu, actele de dispoziție asupra drepturilor succesorale pot avea această semnificație. Și anumite acte de administrare definitivă sau de folosință pot constitui acceptare tacită, în funcție de împrejurări (art. 1.110 din Codul civil).
Nu orice activitate legată de bunurile defunctului înseamnă acceptare. Actele de conservare, supraveghere sau administrare provizorie nu au, în principiu, această valoare dacă din context nu rezultă însușirea calității de moștenitor. Prin urmare, simpla plată a unor cheltuieli sau efectuarea unor lucrări trebuie evaluată în concret, nu calificată automat ca acceptare tacită.
Regula generală din art. 1.103 alin. (1) din Codul civil este că dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la deschiderea moștenirii. În situația obișnuită, termenul începe la data decesului.
Legea prevede însă și cazuri în care momentul de la care curge termenul diferă. De exemplu, art. 1.103 alin. (2) reglementează situații privind nașterea succesibilului după deschiderea moștenirii, declararea judecătorească a morții, descoperirea ulterioară a unui legat și cunoașterea ulterioară a legăturii de rudenie în condițiile textului legal.
Prin urmare, nu este corect ca termenul de un an să fie calculat automat de la data decesului în orice situație, fără verificarea circumstanțelor concrete.
Art. 1.103 alin. (3) din Codul civil prevede aplicarea normelor privind suspendarea și repunerea în termenul de prescripție extinctivă. Așadar, în situații justificate și în condițiile legii, poate exista posibilitatea valorificării dreptului de opțiune chiar dacă termenul general a fost depășit.
Repunerea în termen nu este automată. Potrivit art. 2.522 din Codul civil, persoana interesată trebuie să invoce motive temeinice și să respecte condițiile și termenul special prevăzute de lege, inclusiv termenul de 30 de zile calculat, în principiu, de la încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului. Aplicabilitatea acestor reguli trebuie evaluată juridic în fiecare caz.
Nerespectarea termenului legal poate conduce la pierderea posibilității de a accepta moștenirea, dacă nu este incidentă o cauză legală care modifică sau permite valorificarea termenului. Totuși, lipsa unei declarații notariale de acceptare nu înseamnă întotdeauna că succesibilul nu a acceptat: trebuie verificat dacă a existat o acceptare tacită în termen.
De asemenea, prezumția de renunțare este reglementată distinct de art. 1.112 din Codul civil și operează în condițiile prevăzute de acest text. Nu trebuie confundată, în orice împrejurare, simpla trecere a termenului cu o declarație expresă de renunțare.
În absența unor moștenitori care să dobândească moștenirea, pot deveni incidente regulile privind moștenirea vacantă, potrivit condițiilor și procedurii legale.
Acceptarea consolidează transmisiunea succesorală. Potrivit art. 1.114 din Codul civil, moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund, ca regulă, pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia. Nu este necesară alegerea unei forme separate de „acceptare sub beneficiu de inventar” în sensul vechii reglementări.
În concluzie, exercitarea la timp a dreptului de opțiune succesorală poate preveni litigii și incertitudini. Atunci când există dubii privind termenul, o eventuală acceptare tacită sau consecințele datoriilor succesorale, este recomandată analiza actelor și a situației concrete înainte de a trage concluzia că dreptul este definitiv pierdut.
