În activitatea practică, am insistat adesea ca obligațiile asumate prin contracte să fie însoțite, atunci când situația o justifică, de garanții adecvate. Această insistență a creat uneori dificultăți în negociere, dar s-a dovedit utilă atunci când debitorul nu a mai putut sau nu a mai dorit să își respecte obligațiile.
De regulă, după semnarea unui contract, părțile își execută obligațiile. Apar însă și situații în care debitorul nu mai plătește, iar creditorul trebuie să analizeze mijloacele legale de recuperare a creanței. Dacă debitorul intră în insolvență, existența și natura garanțiilor pot influența substanțial șansele de recuperare.
Concursul dintre diferitele categorii de creditori este reglementat, în principal, de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. În lipsa unor fonduri suficiente pentru plata integrală, ordinea legală de distribuire devine decisivă.
Creditorii beneficiari ai unei cauze de preferință dețin, în condițiile legii, un drept de preferință legat de anumite bunuri ale debitorului, de exemplu în temeiul unei ipoteci sau al unui gaj. Creditorii chirografari nu beneficiază de o asemenea preferință asupra unui bun determinat.
În cazul valorificării bunurilor grevate de cauze de preferință, creditorii garantați beneficiază de rangul stabilit de lege, însă plata lor nu are un caracter absolut: se aplică mai întâi regulile speciale privind cheltuielile și creanțele prioritare prevăzute de art. 159 din Legea nr. 85/2014.
Conform art. 103 din aceeași lege, creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției, stabilită prin evaluare. În anumite condiții, partea neacoperită este tratată ca o creanță chirografară; dacă bunul este valorificat ulterior la un preț mai mare, legea protejează, în limitele prevăzute de art. 103, dreptul creditorului garantat asupra diferenței favorabile.
Art. 159 din Legea nr. 85/2014 stabilește ordinea aplicabilă fondurilor obținute din valorificarea bunurilor afectate de cauze de preferință. În esență, se au în vedere:
Numai după aplicarea acestor reguli poate exista un surplus care să fie disponibil pentru celelalte categorii de creditori. De aceea, simpla existență a unei garanții nu înseamnă recuperare integrală sau automată.
Pentru distribuirea celorlalte sume în procedura falimentului, art. 161 din Legea nr. 85/2014 prevede mai multe ranguri. Între principalele categorii se regăsesc, în ordinea stabilită de lege:
În interiorul aceluiași rang, dacă fondurile sunt insuficiente, distribuirea se face, de regulă, proporțional cu valoarea creanțelor admise, potrivit regulilor aplicabile. Este important de reținut că nu toate creanțele chirografare se află automat în aceeași categorie de prioritate.
O garanție reală valabil constituită și opozabilă poate oferi creditorului un avantaj la distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunului grevat, în limitele legii. Dacă garanția nu acoperă întreaga creanță, partea nerecuperată poate participa la distribuirea generală potrivit rangului său.
Șansele efective de recuperare depind însă de valoarea activelor, cheltuielile procedurii, rangul creanțelor, validitatea și opozabilitatea garanțiilor și evoluția procedurii. Nu există o rată de recuperare care să poată fi presupusă în orice dosar.
Din acest motiv, recomand în continuare, mai ales în tranzacțiile cu valori semnificative, analiza unor mecanisme adecvate de garantare. Ipoteca și gajul sunt garanții reale, în timp ce fideiusiunea reprezintă o garanție personală; efectele lor juridice sunt diferite și trebuie evaluate separat la încheierea contractului.
Încrederea dintre parteneri este importantă, însă ea nu înlocuiește evaluarea riscurilor și protecția juridică a creanței. O garanție corect aleasă și constituită poate conta decisiv atunci când partenerul contractual ajunge în incapacitate de plată.
